Submăsura 5.1 – Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastofale probabile – PENTRU BENEFICIARII PUBLICI

Submăsura 5.1 – Sprijin pentru investiţiile în  măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastofale probabile – PENTRU BENEFICIARII PUBLICI

SCOP:  SUBMĂSURA 5.1 dedicată cererilor de finanțare depuse de beneficiari publici (Entități publice cu atribuții în domeniu sanitar-veterinar, autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, autorități publice care au în administrare drumurile publice și administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice, are drept scop prevenirea şi limitarea răspândirii pestei porcine africane (PPA), prin investiţii în cresterea capacităţii operaţionale de prevenire a epizootiilor şi combaterea acestora, precum şi prin reducerea efectelor dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi evenimentelor catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă – suine.

 OBIECTIVE: Sprijinul acordat  prin acestă sub-măsură va contribui la:

– creșterea capacităţii operationale de prevenire a apariţiei epizootiilor şi combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacţie din partea autorităţilor;
– reducerea efectelor dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi evenimentelor catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă.

 BENEFICIARII:

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:

– entități publice cu atribuții în domeniu sanitar-veterinar,

– autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, autorități publice care au în administrare drumurile publice

– administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice.

SPRIJINUL  NERAMBURSABIL:

Rata maximă a sprijinului public nerambursabil va fi de:

–  80% din totalul cheltuielilor eligibile;

– 100% din totalul cheltuielilor eligibile, numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile menționate în Ghidul solicitantului.

şi nu va depăşi:

 •  30.000 euro pentru investiţii în instalații de dezinfectare şi dezinsecţie;

• 100.000 euro pentru investiţii în cresterea capacităţii operaţionale a laboratoarelor, prin dotarea acestora şi achiziţia de mijloace de transport a probelor;

•  20.000 euro pentru achiziţii de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise;

Sursa: https://www.afir.info/

Consultanta fonduri europene