50.000 Euro pentru românii care se întorc din diaspora, să facă agricultură în România – Submăsura 6.1 – DIASPORA – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

Românii care se întorc din străinătate, de la lucru, pot obține fonduri europene de câte 40.000 de euro sau 50.000 de euro pentru ferme în România, prin linia de finanțare „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, pentru care s-a anunțat oficial perioada de înscrieri.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, în perioada 4 ianuarie – 4 mai 2021, o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora. Este vorba de submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte. Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie – 4 mai, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte.

Pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.
 
O altă condiție este ca aceștia să fi avut un loc de muncă în țări membre UE sau țări terțe UE în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, cel puțin 3 luni neîntrerupte, în ultimele 24 luni dinaintea depunerii cererii de finanțare. Pentru dovada locului de muncă în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară solicitanții vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenției de la Haga.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole.

 

OBIECTIVE:

  • Creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie, fiind încurajați să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanţurile alimentare integrate;
  • Îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă şi bunăstarea animalelor și siguranţa la locul de muncă;
  • Crearea posibilității tinerilor fermieri rezidenți, cu un minim de cunoștinte de bază, în vederea instalării ca şefi/ conducători ai exploatației agricole.
  • Încurajarea tinerilor și a familiilor din mediul rural de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naționale în general.

 BENEFICIARII:

  • Tinerii fermieri în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole
  • Persoanele juridice în care un tânăr fermier în sensul art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013 care se instalează împreună cu alți tineri fermieri și care exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, beneficii și riscuri financiare în cadrul exploatației respective

  SPRIJINUL NERAMBURSABIL de maximum 50.000 Euro:

  • va fi acordat sub formă de primă în două tranșe, astfel:

– 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare

– 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare;

Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 4 ianuarie, ora 09:00 și până în data de 4 mai, ora 16.00.

Sursa: https://portal.afir.info/ si https://www.startupcafe.ro/

Completeaza formularul si unul din consultantii nostri te va suna. Prima sedinta de consultanta este gratuita.