POIM/8/5/2/ OS 5.2. Apel de proiecte pentru consolidarea capacității de reacție în caz de dezastre

1.1 Tipul apelului de proiecte și perioada de depunere a propunerilor de proiecte

Solicitările se vor primi în perioada 16.09.2019 – 31.12.2022

1.2    Acțiunile sprijinite și activități

1.3.1 Acțiunile finanțabile conform POIM

Principalele tipuri de acţiuni avute în vedere în cadrul acestui obiectiv care asigură creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție sunt:

A.     Dotarea serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă cu tehnică, mijloace şi echipament de intervenţie care să permită reducerea timpului de intervenţie în caz de dezastre, răspunsul în caz de dezastru major, protecţia personalului de intervenţie, creşterea eficienţei răspunsului şi protejarea mediului
B.     Dezvoltarea infrastructurii aferente sistemului de pregătire a personalului din serviciile de urgenţă profesioniste şi voluntare prin dezvoltarea bazelor şi poligoanelor specializate de pregătire în domeniile CBRN, căutarea-salvarea din medii ostile şi asanarea de muniţie.
C.     Modernizarea sistemului de comandă a incidentelor şi a sistemelor IT asociate, în vederea asigurării interoperabilităţii structurilor cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă.
D.     Construirea și dotarea unor centre regionale de intervenție multi-risc în vederea asigurării unui răspuns oportun și eficient la nivel regional și completarea și dotarea centrelor rapide de intervenție

1.3.2 Activități finanțabile în cadrul OS 5.2

Operațiunile ce urmează a fi dezvoltate în cadrul acestui obiectiv specific vor finanța următoarele activități orientative, fără a fi însă limitative:

  • Dotarea serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă cu tehnică, mijloace şi echipament de intervenţie care să permită reducerea timpului de intervenţie în caz de dezastre, răspunsul în caz de dezastru major, protecţia personalului de intervenţie, creşterea eficienţei răspunsului şi protejarea mediului, prin achiziționarea de echipamente și mijloace de intervenție/ reziliență specifice pentru intervenții de tip multi-risc
  • Dezvoltarea infrastructurii aferente sistemului de pregătire a personalului din serviciile de urgenţă profesioniste şi voluntare prin dezvoltarea bazelor şi poligoanelor specializate de pregătire în domeniile CBRN, căutarea-salvarea din medii ostile şi asanarea de muniţie, prin:
  • Construcția/reabilitarea unor centre și poligoane de pregătire a personalului din serviciile de urgență pentru intervenții de tip multi-risc
  • Dotarea cu echipamente și materiale cu caracter permanent a centrelor şi poligoanelor specializate de pregătire construite/reabilitate în domeniile de competență a IGSU – stingerea incendiilor, căutare – salvare din medii ostile vieţii, salvare de la înălțime, prim-ajutor calificat, CBRN și asanare pirotehnică

 

  • Modernizarea sistemului de comandă a incidentelor şi a sistemelor IT asociate, în vederea asigurării interoperabilităţii structurilor cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă, prin amenajarea și dotarea dispeceratelor și centrelor de conducere și coordonare a intervenției și achiziționarea sistemelor de comunicații și a echipamentelor aferente acestora;
  • Construirea și dotarea unor centre regionale de intervenție multi-risc în vederea asigurării unui răspuns oportun și eficient la nivel regional și completarea și dotarea centrelor rapide de intervenție, prin amenajarea și dotarea centrelor naționale/regionale și centrelor rapide de intervenție, inclusiv prin achiziționarea de sisteme informatice ce pot răspunde necesității de intervenție rapidă în caz de urgență
  • Alte tipuri de activități:
  • Activități vizând creşterea gradului de conştientizare în legătură cu riscul producerii dezastrelor, ca parte integrantă a proiectelor de investiții, și al căror buget să nu depășească 5% din cheltuielile investiționale
  • Managementul de proiect, ca parte integrantă a proiectelor de investiții;
  • Activitățile de informare și promovare a proiectului, conform regulilor de informare și publicitate

Ca urmare a elaborării metodologiei de evaluare a riscurilor, realizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a rezultat o serie de riscuri cu impact asupra teritoriului României, după cum urmează: cutremure, incendii de pădure, secetă, alunecări de teren, epidemii, accidente nucleare sau radiologice, accidente cu produse periculoase pe timpul activității de transport, accidente chimice cu implicații în afara amplasamentului, zoonoze/epizootii (în conformitate cu Metodologia de evaluare a riscurilor). Astfel, proiectele propuse în cadrul acestui obiectiv specific vor cuprinde activități referitoare la gestionarea acestor riscuri.

1.3    Tipuri de solicitanți

Solicitanții eligibili în cadrul OS 5.2. sunt:

  • Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi instituţiile aflate în subordine
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale
  • Instituţii specializate care pot interveni pentru gestionarea unor situații de urgență specifice, numai în parteneriat cu IGSU
  • Servicii voluntare (prin autoritatea locală responsabilă) care pot interveni pentru gestionarea unor situații de urgență specifice, care funcționează în baza prevederilor OG nr. 88/2001 și a Ordinului MAI nr 96/2016, numai în parteneriat cu IGSU.

1.4    Grup țintă

Grupul țintă este reprezentat de populația României.

Firma consultanta fonduri europene

+40 723 856 478

Suna un consultant

contact@aconsulting.ro

Transmite-ne mesajul tau prin e-mail

Esti interesat de acest program? Transmite unui consultant mesajul tau chiar acum!

    Prin trimiterea acestui formular esti de acord cu stocarea si procesarea datelor tale de catre acest site conform Politicii de confidentialitate

    Sunt de acord